Puiul de vultur

Într-o zi, plimbându-se prin pădure, un om găsi un pui de vultur de abia ieşit din găoace. Dându-şi seama că dacă l-ar fi lăsat acolo, singur şi părăsit, l-ar fi condamnat la moarte sigură, omul luă puiul acasă şi-l puse într-un coteţ, împreună cu nişte pui de găină.

Puiul de vultur crescu alături de aceştia şi, bineînţeles, învăţă să se poarte ca o gaină: scormonea pământul pentru a găsi viermi şi insecte, mânca seminţele pe care i le dădea stăpânul, cloncănea şi cotcodăcea, iar dacă bătea din aripi nu se ridica mai mult de câteva zeci de centimetri. Au trecut astfel câteva luni, timp în care vulturul nu se îndoi nici o clipă că locul lui ar fi altundeva decât în curtea stăpânului, printre celelalte găini. Mai mult, era convins că el insuşi este o găină.

Până când, într-o zi, privind spre cerul albastru şi fără nori, văzu un alt vultur planând maiestuos, aproape fără a-şi mişca aripile robuste.

Vulturul a înţeles dintr-o dată care este adevărata lui natură. Şi-a dat seama că nu există obstacole care să-l împiedice să zboare, în afară de cele din mintea lui, şi, după câteva tentative, s-a ridicat în zbor spre infinit, într-adevăr liber.